Boala mută care vă afectează organismul fără simptome. Recomandările medicilor

Un stres mare fizic sau unul emoţional – iată două motive pentru care ar trebui să faceţi şi un consult la medicul endocrinolog. Sunt situaţii care aştern terenul ideal pentru afecţiuni ale tiroidei.

Bolile apar inclusiv la bărbaţi, mai rar afectaţi de tulburările acestei glande importante, scrie stirileprotv.ro

Patru femei la un bărbat – acesta este raportul, pe sexe, în ceea ce priveşte bolile endocrine. Cercetarea ia în calcul şi afecţiunile auto-imune, precum tiroidita. Motivul pentru care femeile sunt mai vulnerabile în fața patologiei tiroidiene poate fi explicat de hormonii estrogeni. Aceştia crează terenul propice pentru bolile endocrine.

Aşadar, o ecografie de control la o vârstă tânără, înainte de a vă gândi la un copil, face parte din investigaţiile de rutină. Pe de altă parte, odată sarcina apărută, vizită la endocrinolog este obligatorie. Statistic, la 3 luni de la naştere se constată iar un hop pentru tiroidă.

”După sarcină, din 3 în trei luni, până la un an, obligatoriu din 3 în 3 luni, pentru că există tiroidite autoimune care nu dor şi care se pot declanşa începând din a treia lună după naştere, după ce am născut şi alăptăm”, explică Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog.

După naştere se declanşează cel mai tiroidite auto-imune. Care nu dor. Tiroiditele auto-imune, neţinute sub control, vă pot lăsa fără funcţia tiroidei. Tot obligatorie ar fi vizita la endocrinologie odată ce aţi împlinit 40 de ani. Simptomele, în cazul unei boli, sunt nespecifice.

”Pacientul cu patologie tiroidiană are un comportament foarte fragil, de manieră că nu suporta căldura, nu suporta frigul, se enervează foarte repede, îşi schimbă atitudinea de la o secundă la alta şi nu ştim de ce”, explică Mihai Daniel, medic primar chirug.

Mergeţi la un exament endocrinologic, dacă vă regăsiţi în această descriere. De asemenea, dacă vi se pare că înghiţiţi cu dificultate. În privinţa bărbaţilor, mai rar afectaţi de bolile tiroidei, factorul declanşator este o perioadă de stres extrem.

În cazul nodulilor care au caractere ecografice suspecte, sunt necesare două analize de sânge – TSH şi calcitonina. De multe ori însă arată valori normale. În acest moment e nevoie de diagnostic de certitudine anatomo-patologic, popular biopsie. Orice nodul peste 1 cm care are caracteristici ecografice suspecte se puncţionează.

”Există o jenă dureroasă, dar nu există durere, de aceea se face fără anestezie”, explică Isabela Maria Botea, medic specialist radiolog.

Pe toată perioada de creştere, un copil trebuie văzut anual de specialistul endocrinolog. E perioada când, atât la fete şi cât şi la băieţi, pot apărea formaţiuni nodulare la nivelul acestei glande, pe fondul schimbărilor.