Categories: Sanatate

Cum să întârziați îmbătrânirea coloanei vertebrale

Kilogramele în plus, care se acumulează mai ales pe burtă, dezechilibrează coloana vertebrală şi pot cauza dureri mari de spate, avertizează ortopezii.

De altfel, statisticile arată că durerile de spate în zona lombară şi cervicală reprezintă o problemă foarte frecventă de sănătate, de care suferă patru din cinci persoane.

După răceală, durerea de spate este a doua cauză de absenteism la serviciu, la cei care au între 19 şi 45 de ani. Medicii avertizează că sedentarii au un risc mult mai mare de a avea astfel de neplăceri şi explică ce trebuie făcut pentru a ajuta coloana să îmbătrânească mai încet.

Burta strică spatele

Odată cu înaintarea în vârstă, durerea de spate devine o constantă pentru majoritatea persoanelor. Coloana este alcătuită din vertebre, între care se află discuri, ce „absorb” şocul apărut a tunci când facem mişcare.

După 40 de ani, discurile se tocesc, iar învelişul care acoperă vertebrele se deteriorează. „Coloana oamenilor sedentari îmbătrâneşte mult mai repede decât cea a persoanelor active”, spune medicul Dia Ahmad, ortoped la Policlinica Titan, din Bucureşti.

Muşchii abdominali ajută şi ei la stabilitatea coloanei, aşa că odată ce aţi făcut burtă echilibrul este afectat. „Cu cât se măreşte abdomenul, cu atât se curbează mai mult coloana vertebrală, iar discurile intervertebrale alunecă şi apasă pe nervi”, adaugă medicul ortoped. Cel mai bun sport pentru întărirea muşchilor situaţi de-o parte şi de alta a coloanei este înotul. Medicii spun că şi fitnessul poate ajuta la întărirea unor grupe musculare speficice.

Întăriţi muşchii fesieri

Pentru o bună stabilitate a coloanei, doctorii vă sfătuiesc să întăriţi şi muşchii fesieri. „Coloana nu este susţinută doar din faţă, ci şi din spate”, aminteşte medicul Dia Ahmad. Durerile de spate pot fi intermitente sau constante şi pot avea cauze multiple: o mişcare făcută greşit, o căzătură, un exerciţiu executat prost.

„Când ridicaţi un obiect de pe podea, de exemplu, este bine să îndoiţi genunchii şi abia apoi să vă întindeţi după el”, explică medicul Dia Ahmad. Când mutaţi mobilă, este important să ţineţi greutatea cât mai aproape de corp. „Cu cât veţi fi cu centrul de greutate mai departe, cu atât muşchii vor fi mai solicitaţi”, exemplifică Dia Ahmad.

Dacă nu aveţi condiţie fizică, riscurile ca aceste dureri să apară sunt crescute. Postura incorectă, kilogramele în plus, extenuarea, dormitul în poziţii incorecte, reumatismul sunt alte posibile cauze ale durerilor de spate. „O durere de spate care nu trece după o zi de repaus şi după ce a fost tratată cu unguente antiinflamatoare şi antialgice trebuie să vă dea de gândit”, mai spune Dia Ahmad.

În cazul femeilor, poate interveni şi osteoporoza. Din cauza schimbărilor hormonale, oasele se macină, iar nervii spinali se compresează şi dau dureri.

laslau

Share
Published by
laslau

Recent Posts

Apa rece sau Apa calda: Una dintre ele este daunatoare pentru sanatatea ta

Este important sa consumi o cantitate suficienta de apa pentru a evita deshidratarea. Acum, exista…

5 years ago

Tine-ti picioarele in otet 30 de minute. Este sanatos! Bunicii stiau asta

Otetul de mere este unul din alimentele folosite in scop culinar dar si sanitar. Vrei…

5 years ago

Mierea si nucile, beneficii MIRACULOASE pentru stomac, inimă, sistemul nervos!

Mierea si nucile au efecte uluitoare asupra corpului, mai ales dacă sunt consumate împreună. Când…

5 years ago

Soluția super-eficientă care îți curăță dinții! Scapa de tartru și de carii la tine acasă.

Tartrul este reprezentat din depozitele minerale de pe dinti. In timp, daca nu este inlaturat,…

5 years ago

Sfaturi simple de la medicii oncologi care vă mențin sănătoase

Bolile oncologice au fost mult timp ciuma acestui secol. Sunt boli grele care afecteaza o…

5 years ago

Te scapă de insomnie, sforăit, normalizează tensiunea arterială și zahărul din sânge – Este o binecuvântare de la Maica Domnului

Omul a primit o adevarata binecuvantare de la Maica Domnului: aceste frunze de pot scapa…

5 years ago