Antibioticele sunt special concepute pentru a ajuta la combaterea infecțiilor bacteriene cum ar fi streptococ în gât, infecțiile sinusurilor.
Dar există un medicament natural pe care mulți medici nu-l spun pacienților: uleiul de oregano. Oregano este o plantă care face parte din aceeași familie cu menta.
Deși acum preponderent condiment, oregano este folosit de peste 2500 de ani, cu singurul scop de a trata răcelile, durerile de stomac și indigestia. Pentru cei care suferă de infecție cu streptococ, gripă și infecții ale sinusurilor, ceaiul de oregano ar putea fi răspunsul salvator.
Substanța activă miraculoasă a acestei plante este carvacrolul. Potrivit Facultății de Farmacie de la Universitatea din Messina din Italia, carvacrolul combate fungiile și bacteriile.
Conform PubMed, există peste 800 de studii medicale, care atestă proprietățile uluitoare ale carvacroului, dovedit științific că poate distruge virusurile, inflamațiile, infecțiile bacteriene și multe altele.
Mai mult, într-un studiu publicat în Jurnalul Medicinei Alternative, este menționat oregano pentru proprietățile sale antibacteriene, atestat că poate combate peste 5 tipuri de bacterii periculoase!
Cercetătorii au descoperit că uleiul de oregano acționează foarte bine împotriva bacteriilor E-coli, adică poate fi folosit cu succes și împotriva toxiinfecțiilor alimentare.
Oamenii de știință au descoperit că timolul și carvacrolul, uleiurile volatile din oregano, au proprietăți antivirale și antibacteriene. Mai mult, au capacitatea de a calma stomacul și de a stimula digestia și fluxul sanguin. De aceea, persoanele răcite, cu gripă și roșu în gât pot apela cu încredere la ceaiul de oregano.
El este și antivomitiv, reechilibrează hidroelectrolitic pacientul. De asemenea, ajută și în cazuri de diaree severă, reduce greața, facilitează transpirația și scade febra.
Așadar, îl putem numi un excelent antibiotic natural.
Nu îi contestăm proprietățile antibacteriene, dar se pare că uleiul de oregano mai are o mare capacitate. Ce ziceți de prevenirea cancerului? Așa ne zice un studiu publicat de Federația Societăților Americane de Biologie Experimentală.
Coordonatorul unui studiu, Supriya Bavadekar, cercetător principal și profesor asistent de farmacologie la Colegiul de Farmacie și Științe ale Sănătății din cadrul Universității Long Island, Arnold & Marie Schwartz, a declarat că echipa a studiat diferite doze ale medicamentului natural.
Bavadekar a supervizat acțiunea medicamentului pe perioade delimitate, la 24 de ore, 48 de ore și 96 de ore. Acesta a acționat continuu. Echipa lui Bavadekar continuă să studieze carvacrolul, dar rezultatele recente arată că este un agent anticancerigen extrem de puternic.
Este important sa consumi o cantitate suficienta de apa pentru a evita deshidratarea. Acum, exista…
Otetul de mere este unul din alimentele folosite in scop culinar dar si sanitar. Vrei…
Mierea si nucile au efecte uluitoare asupra corpului, mai ales dacă sunt consumate împreună. Când…
Tartrul este reprezentat din depozitele minerale de pe dinti. In timp, daca nu este inlaturat,…
Bolile oncologice au fost mult timp ciuma acestui secol. Sunt boli grele care afecteaza o…
Omul a primit o adevarata binecuvantare de la Maica Domnului: aceste frunze de pot scapa…